sufet

Middle High German

Etymology

Pronunciation

  • IPA(key): (before 13th CE) /ˈs̠uːfət/

Verb

sūfet

  1. third-person singular present indicative of sūfen
  2. second-person plural present indicative/subjunctive/imperative of sūfen

Romanian

Etymology

Borrowed from French suffète.

Noun

sufet m (plural sufeți)

  1. suffete

Declension

Declension of sufet
singular plural
indefinite definite indefinite definite
nominative-accusative sufet sufetul sufeți sufeții
genitive-dative sufet sufetului sufeți sufeților
vocative sufetule sufeților

References

  • sufet in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN